What is hiding behind the trees?

What is hiding behind the trees, baby? 

What is hiding? Behind that piece of wood, what is hiding?

What is behind the shadows, baby?

What is? That bright eye in the dark, what is?

 

Baby, I was looking at the trees

And they were looking at me, baby.

 

What is hiding behind the trees?

It’s the mountain.

Such an enormous monster he is.

`Coward`, some would say,

But I say `grey`.

Grey is the massive sky

From all the tears that he cried.

The mountain hides behind the trees

And the trees hide the mountain,

So that the mountain would not soak

With the tears of the broke.

 

But, baby, why did the sky cry?

Because the sun told him a lie.

I guess I’ll just try to fly

And give the sky a hug.

 

Fiecare

Pe peretele meu sunt niște fluturi. Sunt fluturii mei. I-am pus pe perete acum mult timp. Fluturii sunt o parte din mine. Fiecare în parte are ceva special. Pe fiecare i-am desenat eu. Pe fiecare i-am decupat eu. Pe fiecare i-am lipit eu. În fiecare fluture de pe peretele meu e o parte din mine. Îmi iubesc fluturii și ei mă iubesc pe mine. Pe fiecare îl iubesc și fiecare mă iubește. Roșu e culoarea mea. Fiecare fluture e roșu. Roșul e culoarea noastră, a fiecăruia. Pierdute printre fluturi sunt două buburuze, una mică, una mare, fiecare cu aceeași valoare. Buburuzele mele, fiecare cu șase pete pe ele. Am făcut și niște rime, fără să vreau. 

Am un roi de fluturi și două buburuze. De ce? Habar nu am. Poate… pentru că.

Fiecare fluture pornește din capătul biroului meu, locul meu preferat, și se îndreaptă spre tavan. Fiecare fluture e un vis. Am un roi de visuri. Sunt atât de multe… Fiecare e o părticică din sufletul meu. Visurile mele. Dorințele mele. Fiecare se înalță din dreptul capului meu și se îndreaptă spre tavan, însă nu se opresc acolo, precum fluturii, ci continuă să zboare, să treacă prin acoperișul blocului. Nu stau în atmosfera, zboară la infinit prin spațiu, prin univers. Acolo, departe, unde nimeni nu a ajuns și poate că nici nu va ajunge vreodată, visurile mele cer să fie împlinite, acolo visurile mele vorbesc cu o forță superioară, probabil cu Dumnezeu, căruia îi cer viață.

Însă doar eu le pot da viață… Sunt responsabilă pentru viața fiecărui fluture.

Însă pe fluturii mei a cam început să se pună praful… Nu îi mai văd în fiecare zi. Nu mă mai gândesc la ei atât de des. Poate se simt singuri… Dar și eu mă simt singură fără ei.

Când voi aduce la viață fiecare vis, fiecare fluture? Ce voi face cu ei? Erau vremuri când credeam că orice vis e posibil. Acum însă, mă chinui să cred asta. Nu vreau ca fluturii mei să moară. Și nu vor muri. Pentru că nu vreau.

De ce? Pentru că.

Hei! Sunt eu. Care eu? Da… Asta mă întreb și eu în fiecare zi.

Cine sunt? Nu mai știu. M-am pierdut.

De ce? Pentru că.

Ajută-mă! Cu ce? Ajută-mă să mă regăsesc.

M-am pierdut pe mine. Nu mai pot scrie. Nu mai sunt eu.

De ce? Pentru că.

Repet încontinuu aceleași lucruri. Devin enervantă, știu.

Totul e diferit acum. Locurile s-au schimbat, oamenii s-au schimbat, viața mea s-a schimbat. A fost un adevărat haos toamna trecută.

Tu ce mai faci? Ești bine? Nu am vorbit demult și… mă întrebam pe cele cale ai apucat-o.

Aș vrea să te am din nou…

Dar unde ești? Te-am pierdut și pe tine odată cu mine.

Eu sunt aici, tu ești… acolo, undeva.

Ai plecat și mi-ai luat sinele cu tine. Da, ai plecat.

De ce? Pentru că.

Am rămas singură, fără tine și fără mine.

Acum mă uit la acest text haotic pe care habar nu am de ce l-am scris și îmi amintesc de rândurile pe care le scriam amândouă împreună, de cât de minunat era totul. Vreau să mai scriem, așa că haide înapoi. Te rog…

De ce? Pentru că… te vreau și am nevoie de tine.

Inspirație, întoarce-te la mine.