”Suntem ceea ce iubim.” – Nichita Stănescu

Eseu argumentativ despre iubire, prin referire la afirmația lui Nichita Stănescu potrivit căreia ”Suntem ceea ce iubim.”

---

Iubirea este cel mai înălțător sentiment pe care îl poate trăi ființa umană, este sentimentul care ne face să ne simțim la trei metrii deasupra cerului. Persoana spre care este îndreptată iubirea noastră ne definește pe noi ca suflete capabile de a simți, precum spunea și Nichita Stănescu, ”Suntem ceea ce iubim”.

După părerea mea, iubirea determină o schimbare înăuntrul ființei. Iubirea adevărată este întâlnită doar o dată în viață, iar atunci când iubim cu adevărat, în inima noastră totul acționează în favoarea persoanei pe care o iubim. Iubind, omul este capabil să se schimbe.

Pe de o parte, trăind sentimentul de iubire absolută, individul este capabil să se sacrifice pentru ceea ce iubește. Unii oameni, orgolioși  și egoiști, nu pot înțelege cum Romeo și Julieta și-au dat viața unul pentru altul până când în viața lor apare acea persoană care le spulberă automat această idee de neînțelegere. Ca de exemplu, în romanul lui Paulo Coelho, ”Alchimistul”, Santiago, personajul principal, dorește să renunțe la visul său de o viață, acela de a-și găsi comoara proprie, după ce o găsește pe Fatima, o fată a deșertului. Iubirea a determinat schimbare interioară a lui Santiago, facându-l un om mai bun, însă nu l-a oprit din a-și urma Legenda Personală, iar în cele din urmă are lângă el atât persoana iubită, cât și comoara pe care și-a dorit-o atât de mult.

Pe de altă parte, putem iubi o persoană până la epuizare, iar acea persoană să ne întoarcă spatele doar pentru că nu avem lucrul material pe care el sau ea îl iubește. Unele femei sau unii bărbați se uită doar la persoanele de sex opus care au bogății nemărginite. Persoanele pentru care doar stare materială contează nu cunosc ce este iubirea adevărată. Și ei sunt ceea ce iubesc, sunt bani, case, bijuterii scumpe, mașini, lucruri care nu au nici o valoare pentru suflet. Un astfel de exemplu este Daisy, personajul feminin din ”Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald care își îndreaptă atenția spre Jay Gatsby doar după ce acesta dă petreceri în fiecare seară în vila sa de la periferia New York-ului cu sute de invitați din clasa socială superioară, deși el în copilărie a fost un copil sărac. Și pentru că nu doar femeile iubesc a poseda, aduc un alt exemplu la argumentul enunțat, și anume Ion, din romanul lui Liviu Rebreanu, care se căsătorește cu Ana doar pentru pământul ei. Ion a ajuns ceea ce a iubit, și anume una cu pământul.

În final, concluzionând toate cele spuse până aici, putem afirma că oamenii sunt ceea ce iubesc. Iubirea nu trebuie lăsată neexprimată în suflet precum freamătul mării într-o scoică, ci trebuie scoasă la iveală, la fel ca marea, care uneori e liniștită, insuflând pace sufletească privind-o, iar alteori provocând uragane distrugătoare, furtuni și zbuciumuri tulburătoare.